Biblioteca lui Andrea Camilleri

Într-un număr de-acum câteva zile (sâmbătă, 23 aprilie), cotidianul ‹La repubblica› a publicat o anchetă despre bibliotecile autorilor. Articolul introductiv, semnat de Gabriele Romagnoli, punctează: «Să te întrebi cum arată biblioteca unui scriitor este similar cu a-ţi imagina ce mănâncă un bucătar sau ce simte un regizor când merge la cinema.» Iată incitată curiozitatea faţă de aceste spaţii singulare. Raffaella De Santis a chestionat câteva nume celebre, printre care Umberto Eco şi Jonathan Franzen, asupra subiectului, ocazia fiindu-i oferită de prezenţa lor la un festival organizat în capitala Italiei – Libri come.

Andrea Camilleri răspunde:

Am două apartamente şi două biblioteci, dar unele cărţi le doresc mai aproape decât altele, aşa că le-am adunat în biroul meu. Sunt foarte multe. Totuşi, printre acestea există unele pe care le doresc şi mai aproape, şi le-am strâns într-un singur raft: sunt romanele şi povestirile lui Gogol, Tristram Shandy al lui Lawrence Sterne, teatrul şi povestirile lui Pirandello, tot ce a scris Sciascia, la fel Savinio, Ulise de Joyce şi Horcynus Orca de Stefano D’Arrigo. Le răsfoiesc adesea, din nevoie şi mai cu seamă din plăcere.

Pe Leonardo Sciascia, bunăoară, îl consider un electrician mecanic auto. Când îmi simt bateriile descărcate, deschid la întâmplare o carte de-a lui şi îmi refac energia. În bibliotecă se găsesc instrumentele de lucru ale unui scriitor. Este, într-un fel, asemănătoare cutiei cu scule a unui instalator. Din acest motiv, de cărţi te desparţi întotdeuna cu greutate. De la Sciascia am învăţat cum să fac: atunci când sunt prea multe, trebuie să le trimiţi la bibliotecile locale sau închisorilor.

Romanele lui Andrea Camilleri, din seria avându-l ca protagonist pe comisarul Salvo Montalbano, apar la editura Nemira, în colecţia Suspans. Versiunile româneşti îi aparţin lui Emanuel Botezatu.
Forma apei (La forma dell’acqua, 1994), 2010;
Câinele de teracotă (Il cane di terracotta, 1996), 2010;
Hoţul de merinde (Il ladro di merendine, 1996), 2009;
Sunetul viorii (La voce del violino, 1997), 2009;
Excursie la Tindari (La gita a Tindari, 2000), 2010.

Leonardo Sciascia, autor drag lui Camilleri, are mai multe traduceri la noi, însă niciuna dintre ele disponibilă. Ultima datează din 1995, penultima din 1980. Păcat.
Când se arată cucuveaua (Il giorno della civetta, 1961), Editura pentu literatură universală, 1963, traducere şi cuvânt înainte de Despina Moldoveanu;
Codicele egipţian (Il consiglio d’Egitto, 1963), Editura pentru literatură universală, colecţia Meridiane, 1966, traducere şi prefaţă de Ştefan Augustin Doinaş;
Fiecăruia ce i se cuvine (A ciascuno il suo, 1966), Univers, colecţia Meridiane, 1970, traducere de Adriana Lăzărescu;
Marea de culoarea vinului; Todo modo (Il mare colore del vino, 1973, culegere de povestiri; Todo modo, 1974), Univers, colecţia Globus, 1980, traducere de Anca Giurescu, prefaţă de Şerban Stati;
Cu orice risc (), Aius, 1995, traducere de George Popescu.

Smaranda Bratu Elian a publicat, în 2004, monografia Candide şi Leviatanul. Viaţa şi opera lui Leonardo Sciascia, la Editura Institutului Cultural Român.