Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2011

Am aflat doar acum, cu destulă întârziere, că a plecat dintre noi Tatiana Slama‑Cazacu. Nume prestigios în câmpul lingvisticii, cu contribuţii însemnate în domeniul psiholingvisticii, nu a fost doar o cercetătoare ale cărei studii s-au bucurat de ecouri internaţionale, ci şi autoarea câtorva volume de proză. Dintre acestea din urmă, două sunt încadrabile policierului: Rachiu cu parfum de femeie. Crime asezonate, o culegere de texte scurte apărută în 2005 la Editura Capitel, şi Sinucideri ciudate, «roman detectiv» (cum este subintitulat) publicat de Editura Minerva în 2007, într-o preconizată serie de autor.

Tatiana Slama-Cazacu s-a născut în 25 ianuarie 1920 la Bucureşti. Tatăl, avocat, intrat în politică de partea liberalilor, a fost arestat de comunişti şi a ajuns la Canal, unde a murit în 1954. Mama, fiica unui «negustor de haine ţărăneşti», a fost victimă a naţionalizării. Tânăra Tatiana a absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, luându-şi două licenţe: în Filosofie şi în Litere. Din 1949 încep şicanele noului regim, odată cu interzicerea susţinerii tezei de doctorat în psihologie, concretizată apoi în volumul Limbaj şi context (Editura Ştiinţifică, 1959), tradus în franceză doi ani mai târziu la recomandarea ilustrului Roman Jakobson. La propunerea aceluiaşi, este invitată pentru un an la MIT, într-o echipă de cercetare din care face parte şi Noam Chomsky. I se interzice plecarea. În 1963, următoarea ei carte, Dialogul la copii (Editura Academiei, 1961), primeşte Premiul «Nicolae Bălcescu» al Academiei. În acelaşi an i se decernează Ordinul Muncii clasa a 3-a şi are parte de un «proces» organizat în sânul Institutului de Psihologie al Academiei. Desigur, se încearcă aducerea ei pe linie. În 1966 reuşeşte să-şi susţină doctoratul. După trei ani i se acordă cel mai înalt titlu academic decernat în România, Docent în Ştiinţe, titulatură care nu a dispărut, dar la care «s-a renunţat (pentru că Elena Ceauşescu nu-l mai putea obţine, nici prin fraudă)». În 1968, «fiind elogiată de specialiştii sovietici», este invitată să predea la Universitatea din Bucureşti, de unde a fost exclusă politic în 1952. Fundează aici primul Laborator de Psiholingvistică din Europa. Va fi activ între 1971 şi 1973, când este desfiinţat. Iorgu Iordan şi Al. Rosetti propun să fie aleasă ca membru al Academiei Române în 1974, dar este preferat altcineva, în urma dispoziţiilor Comitetului Central de a fi primiţi numai cei cu «activitate obştească», politică, adică. Nu a făcut parte din PCR. În 1949 s-a căsătorit cu Boris Cazacu (de unde şi numele dublu – Slama‑Cazacu), reputat lingvist şi filolog, decedat în 1987.

În 1988 a vizitat Brazilia vreme de o lună, susţinând mai mult de zece conferinţe în diferite oraşe.
Fotografia este făcută la Rio de Janeiro, se vede Pão de Açúcar («căpăţâna de zahăr») în spate.

Cu debutul în literatură e o altă tribulaţie. Participă la un concurs de nuvele, iar în mai 1948 este anunţată câştigătoare, la egalitate cu Vasile Voiculescu (este vorba de Capul de zimbru). Proza, intitulată În Vinerea Mare, apare în revista ‹Provincia› din Turnu-Severin, interzisă după numărul respectiv de noul regim. În acelaşi an mai scrie două nuvele, destinate unui volum plănuit să apară sub oblăduirea lui Petru Comarnescu. Acesta îi spune «că i-au plăcut (şi alte aprecieri, concrete), dar nu le poate publica, fiind ‹mistice› (începuse teama greşirii ideologice, chiar ‹suflând în iaurt›, căci nu era nimic ‹mistic›)», îşi aminteşte autoarea într-un interviu din ‹România literară› (nr. 9, 4-10 martie 2011), povestind episodul. «Mi-a fost tăiat nu avântul, ci drumul spre afirmare», afirmă în continuare.

Cu titlul Ochii, nuvela în cauză, alături de celelalte două – Omul care a zburat şi Doamnele, apare 54 de ani mai târziu în volumul 8 patimi (Polirom, 2002). De altfel, doar începând cu 1994 reuşeşte să-şi vadă apărute cărţile primei sale vocaţii: un roman, cel poliţist, trei volume de texte scurte (povestiri şi nuvele), unul de teatru şi unul de memorialistică.

Informaţii spicuite în principal din situl autoarei, despre care spune în interviul din ‹România literară›: «…făcut integral de mine, prin 2007, cu detalii, scanări de coperte şi altele.» Fotografiile sunt din aceeaşi sursă.

Se pare că nu s-a prea scris despre cărţile poliţiste ale autoarei. Am citit la vremea apariţiei romanului câteva rânduri de Alex. Ştefănescu în ‹România literară› (nr. 4, 2-8 februarie 2005); am şi pagina respectivă printre tăieturile mele din publicaţii. Iată opinia criticului:

Tatiana Slama-Cazacu, eminentă specialistă în psiholingvistică şi autoarea unor memorii deloc anoste, s-a hazardat să scrie şi povestiri poliţiste, de un umor macabru. Genul nu o prinde pe autoare, care n-are destul umor şi alunecă inevitabil în macabrul propriu-zis, cum se întâmplă în naraţiunea de la care s-a împrumutat titlul întregului volum (şi în care este vorba de cadavrul unei femei ascuns într-un butoi cu fructe puse la fermentat). Replică neinspirat‑jucăuşă la titlul celebrului roman Parfum de femeie, sintagma Rachiu cu parfum de femeie mai degrabă oripilează decât amuză. Este uimitor ce idei terifiante pot să-i treacă prin cap unei doamne distinse.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: