Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Ianuarie 2012

ianuarie 2012 [ii]

Au apărut deja două cărţi în acest an. În primul rând, Poliromul mai face un pas înspre integrala aventurilor vestitului comisar al lui Georges Simenon, adăugând în raft Răbdarea lui Maigret (La patience de Maigret, 1965), versiunea fiind a semnatarului deja obişnuit – Nicolae Constantinescu (a cărui prolificitate poate fi urmărită şi pe situl său, pe care l-am descoperit recent). Existenţa acestei serii, care se apropie acum de al şaizecilea titlu, este în mod limpede un element de fundament pentru definirea unei zone a romanului poliţist la noi, pentru închegarea unei culturi a genului. Sigur, alături de ediţia Agatha Christie de la RAO, de cele patru tomuri Sherlock Holmes de la Adevărul (care au şi avantajul unui preţ pe măsura oricărui buzunar, deci şi o largă răspândire) şi de Raymond Chandler-ele de la Nemira. Ar mai fi de adăugat Dashiell Hammett în listă pentru o temelie solidă.

Mai apoi un alt volum, tot dintr-o serie de autor, dar care se mişcă greu de tot, în ritm de un titlu pe an, Bărbatul vieţii mele (El hombre de mi vida, 2000), de Manuel Vázquez Montalbán, având-o, ca până acum, pe Ileana Scipione la pupitrul de traducător. Dincolo de roman ca atare, dincolo de ceea ce oferă textul în sine, cărţile acestea din ograda Editurii Art îţi fură ochiul prin eleganţă. Designul primelor două coperte îi aparţine lui Ionuţ Broştianu; posibil şi aceasta nouă, încă nu am răsfoit volumul. Oricum, într-o atmosferă poluată de coperte anoste, unele de-a dreptul penibile (mă refer la policier şi compania, dar nici în rest situaţia nu-i mai brează), vădind lipsa de iniţiativă editorială, incompetenţa chiar, Montalbánurile sunt aer proaspăt, iar gestul celor de la Art de a încredinţa cuiva anume concepţia pare dintr-o altă lume.

ianuarie 2012 [i]
ianuarie 2012 [iii]

Read Full Post »

ianuarie 2012 [i]

O trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat în zona noastră de interes în aceste prime zile ale lui 2012 se cuvine să înceapă cu Dan C. Mihăilescu. În mod limpede un vizitator constant al policierului, cu un câştig indubitabil de imagine pentru acest gen, criticul se declară în primul număr al ‹Dilemei vechi› (5-11 ianuarie 2011, articolul Rătăcind printre titluri) un cititor fervent al unei cunoscute autoare din Hexagon:

În plus, am devenit un constant admirator al franţuzoaicei de la CNRS care semnează excelente romane «maigret-iene» sub pseudonimul Fred Vargas. Dacă i-aş fi citit Omul cu cercurile albastre cînd am fost astă-vară la Bruges, unde am dat la FNAC-ul din Piaţa centrală peste un raft cu vreo cinci, şase titluri în suită cu Tridentul lui Neptun, recent tradus la Editura Trei, le-aş fi umflat numaidecît pe toate.

(Aş vedea pe coperta uneia dintre viitoarele traduceri primele cuvinte din fragmentul citat.)

Parcă pentru a-şi demonstra spusele, Dan C. Mihăilescu prezintă, la o săptămână distanţă, Tridentul lui Neptun în emisiunea sa de la ProTV. Încheie astfel:

…cel mai frumos lucru (…) este prietenia extraordinară între cei trei detectivi, şi mai ales între Adamsberg şi această doamnă [Violette Retancourt] de 110 kilograme şi de 35 de ani, care este mucalită, de o fidelitate extraordinară.
Şi vezi că fără spiritul de echipă nicio anchetă, niciun impuls detectivistic nu au şanse de a reuşi.

Asta după ce afirmase despre romanele lui Fred Vargas că «sunt toate lucrate (…) cu un amestec foarte plăcut de ironie, de autopersiflare, un fel de lehamite».

Poposind în continuare în teritoriul presei scrise, este momentul de a trece la rubrica-reper hebdomadară a lui George Arion din ‹Jurnalul naţional›. Lista acestui an se deschide în 8 ianuarie cu islandezul Arnaldur Indridason şi noua lui apariţie în româneşte, Vocile, «un roman trist, despre poverile trecutului, despre singurătate şi neputinţă de comunicare». Articolul următor (14 ianuarie), despre un le Carré, Genul nostru de trădător, este elogios pe parcurs («maestrul incontestabil al romanului de spionaj contemporan», «o carte minunat scrisă de către un prozator de mare talent»), dar se încheie într-o notă reţinută:

Şi totuşi, prea marea siguranţă a scrisului la care a ajuns autorul i-a răpit din ingenuitatea pe care o avea odinioară, când aşternea cuvintele pe pagină parcă fermecat el însuşi de emoţia pe care reuşea s-o transmit? Ultimele romane ale lui John le Carré sunt mai mult demonstraţii de inteligenţă, în care doar uneori descoperim vibraţia din trilogia Pe urmele lui Karla sau Spionul care venea din frig.

În noiembrie trecut, lui George Arion i-a apărut în traducere englezească (la Profusion), având parte de o elegantă copertă, romanul său de debut, Atac în bibliotecă (1983). Există şi o reacţie din partea cititorilor, Maxine Clarke se opreşte asupra volumului pe blogul ei, Petrona, socotindu-l dintru început «enchanting». I-a plăcut istorisirea în sine, dar a apreciat în mod deosebit prefaţa lui Mike Phillips, care i-a oferit ocazia să înţeleagă şi contextul social în care a fost scris şi editat romanul.

Editura britanică Profusion şi-a propus să introducă autori români de policieruri pe piaţa de limbă engleză, oferindu-le o audienţă mondială. Despre lăudabila iniţiativă s-a vorbit. În seria coordonată de Mike Phillips a mai apărut Kill the General (Ucideţi generalul, 2011), de Bogdan Hrib, şi stă să iasă de sub tipar Anatomical Clues (Indicii anatomice, 2009), de Oana Stoica-Mujea. Aici voiam să ajung, fiindcă un trailer al ei a fost lansat zilele trecute şi poate fi urmărit pe YouTube. Din locul respectiv există legături către o mulţime de alte filmuleţe. Îmi aduc aminte ce plăcut surprins am fost în ianuarie trecut, când am văzut trailerul pe care l-a făcut pentru Sărutul morţii, romanul scris împreună cu Andra Pavel. Am socotit că este un eveniment, dar mi s-a părut că n-a avut un ecou pe măsură. Treceţi din nou pe la YouTube şi (re)vedeţi-l.

ianuarie 2012 [ii]
ianuarie 2012 [iii]

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: