Au apărut deja două cărţi în acest an. În primul rând, Poliromul mai face un pas înspre integrala aventurilor vestitului comisar al lui Georges Simenon, adăugând în raft Răbdarea lui Maigret (La patience de Maigret, 1965), versiunea fiind a semnatarului deja obişnuit – Nicolae Constantinescu (a cărui prolificitate poate fi urmărită şi pe situl său, pe care l-am descoperit recent). Existenţa acestei serii, care se apropie acum de al şaizecilea titlu, este în mod limpede un element de fundament pentru definirea unei zone a romanului poliţist la noi, pentru închegarea unei culturi a genului. Sigur, alături de ediţia Agatha Christie de la RAO, de cele patru tomuri Sherlock Holmes de la Adevărul (care au şi avantajul unui preţ pe măsura oricărui buzunar, deci şi o largă răspândire) şi de Raymond Chandler-ele de la Nemira. Ar mai fi de adăugat Dashiell Hammett în listă pentru o temelie solidă.
Mai apoi un alt volum, tot dintr-o serie de autor, dar care se mişcă greu de tot, în ritm de un titlu pe an, Bărbatul vieţii mele (El hombre de mi vida, 2000), de Manuel Vázquez Montalbán, având-o, ca până acum, pe Ileana Scipione la pupitrul de traducător. Dincolo de roman ca atare, dincolo de ceea ce oferă textul în sine, cărţile acestea din ograda Editurii Art îţi fură ochiul prin eleganţă. Designul primelor două coperte îi aparţine lui Ionuţ Broştianu; posibil şi aceasta nouă, încă nu am răsfoit volumul. Oricum, într-o atmosferă poluată de coperte anoste, unele de-a dreptul penibile (mă refer la policier şi compania, dar nici în rest situaţia nu-i mai brează), vădind lipsa de iniţiativă editorială, incompetenţa chiar, Montalbánurile sunt aer proaspăt, iar gestul celor de la Art de a încredinţa cuiva anume concepţia pare dintr-o altă lume.
Lasă un comentariu