Din iunie (21-30)

Celelalte apariţii ale lunii iunie. În total, paisprezece volume, ceea ce mi se pare excepţional. Este satisfăcută pofta de lectură a oricui.

O subliniere. Printr-o fericită coincidenţă, scriitorul Manuel Vázquez Montalbán se întâlneşte în această înşiruire de cărţi cu personajul pe care prietenul său Andrea Camilleri l-a botezat după numele său, comisarul Salvo Montalbano.

Nemira, colecţia Suspans

Andrea Camilleri, Câinele de teracotă (Il cane di terracotta, 1996), traducere de Emanuel Botezatu

Polirom, seria Maigret

Georges Simenon,
Maigret şi femeia nebună (La folle de Maigret, 1970), traducere de Nicolae Constantinescu

Art, seria de autor Montalbán

Manuel Vázquez Montalbán, Eu l-am ucis pe Kennedy (Yo maté a Kennedy, 1972), traducere de Ileana Scipione

Eu l-am ucis pe Kennedy a apărut iniţial în 2005, la Editura Fabulator, în colecţia Maeştrii genului poliţist. Traducerea era aceeaşi, dar Ileana Scipione semna şi o consistentă Prefaţă la prima ediţie a «Seriei Carvalho» în România.

Litera, colecţia Thriller

Clive Cussler & Grant Blackwood, Aurul spartanilor (Spartan Gold, 2009), traducere de Patricia Neculae

George Arion continuă să analizeze cu tenacitate Scena crimei în «Jurnalul naţional» din fiecare duminică. Astfel, în 27 iunie se opreşte la Aurul spartanilor, romanul scris de Clive Cussler şi Grant Blackwood, despre care zice:

Fiecare pagină înseamnă noi peripeţii uimitoare. E poate prea mult pentru un singur cuplu de eroi. Dar autorii nu se sinchisesc de verosimilul acţiunii şi inventează cu frenezie cât mai multe situaţii tensionate. Naraţiunea lor e modestă din punct de vedere literar, dar are o mare priză la un anumit public, neinteresat de sondaje în psihicul uman şi de revelarea unor adevăruri profunde despre om.

Dincolo de aprecierile la obiect, pe marginea cărţilor, recenziile sunt presărate cu observaţii care schiţează o modalitate de a construi un roman poliţist, o structură, dacă nu chiar o ars poetica proprie. În pasajul de mai sus, de pildă, sunt amintite cîteva trăsături necesare unui text valoros: verosimilitatea, calitatea literară şi analiza psihologică. Nu-i recomandabil să întreci măsura, să o iei pe mirişte, nici să scrii plat, searbăd sau să construieşti fantoşe, personaje goale pe dinăuntru.

Până şi tabieturile de lectură ale lui George Arion se întreţes în aceste texte critice. Iata un fragment aflat la depărtare de câteva rânduri de cel dinainte: «Poţi să parcurgi Aurul spartanilor pe o plajă unde răsună muzica şi te înconjoară copii gălăgioşi, fără să pierzi ceva din desfăşurarea întâmplărilor din roman. E secretul celor care urmăresc în primul rând succesul comercial – nu te solicită.»

Ni oferă ceva mai mult de o judecată neutră, întrezărim o parte din cel care să găseşte în spatele slovelor.

Interes constant faţă de policier există şi la «Ziarul de duminică», suplimentul online al «Ziarului financiar», fie că este vorba de articole, recenzii sau fragmente în avanpremieră. În 24 iunie, Stelian Ţurlea semnează o cronică, Pe urmele unei conspiraţii, la David Baldacci, Clubul Camel (RAO, 2010, traducere de Laura Maria Berteanu; The Camel Club, 2005).

Bloguri. Se cuvine să încep cu două tinere autoare: Oana Stoica-Mujea şi Ivona Boitan. Subiectele lor sunt, evident, diverse, nu situate cu precădere în arealul romanului poliţist. Dar însemnările merită atenţia dacă vrei să le cunoşti dincolo de un nume tipărit pe o copertă. Desigur, afli şi că, în 12 iunie, Ivona Boitan a fost invitată la emisiunea Art Cultura, moderată de Dan Pârvu pe RFI România, unde a vorbit despre Ecourile romanului «Hoţii de timp».
Cât despre Oana Stoica-Mujea, policierul pe care îl scrie în serial pentru situl PRwave, Inocentul, a ajuns la episodul cu numărul treisprezece.

Am găsit câte ceva şi pe alte bloguri. Lucruri demne de atenţie.
Cronologic, ar fi în 7 iunie o cronică intitulată Cine-a scris?, semnată de bhuttu pe blogul său, I and I. Cartea este O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii (Editura Trei, colecţia Fiction Connection, 2005, traducere de Constantin Dumitru-Palcus; The Curious Incident of the Dog in the Night-Time, 2003), a lui Marc Haddon.

În 10 iunie, Dragoş C. Butuzea (Chestii livreşti) face un duo cu Strelnikov (Tlön Society) şi vorbesc despre policier. Surprinzător, acesta din urmă nu-i un fan al genului.
Dragoş C. Butuzea: «romanul poliţist e’un univers aparte, paralel cu literatura gâfâitoare din mainstream.» Strelnikov: «e interesant că atâţia Autori Mişto [de la Poe la Eco, şi mai ales the great Jorge Luis] au fost complet obsedaţi de genu ăsta.»

Pretorianul şi consoarta lui, Pretoriana, animatorii unui Blog Cafe, scriu, în 21 iunie, despre prima parte a trilogiei lui Stieg Larsson, Bărbaţi care urăsc femeile (Editura Trei, colecţia Fiction Connection, 2008, traducere de Elena-Maria Morogan; Män som hatar kvinnor, 2005).

Nemirabooks este un blog scris de cititorii editurii – o fericită idee de marketing, constând din închegarea unei comunităţi. Există şi motivaţii. Cei care participă beneficiază de reduceri.
O listă cu volumele comentate, Tasha Alexander din colecţia Damen Tango, celelalte din Suspans:
* în 7 iunie, summer despre Dan Kavanagh, Duffy sau cu stangu-n dreptu’ (2005, traducere de Gabriel Stoian; Putting the Boot In, 1985);
* în 16 iunie, Mariana Popit despre Tasha Alexander, Sezonul otravit (2007, traducere de Marina Radu; A Poisoned Season, 2007);
* în 21 iunie, Şerban Cornel despre Elmore Leonard, În camera lui Honey (2010, traducere de Ruxandra Vişan; Up in Honey’s Room, 2007);
* în 22 iunie, Theodora Petcan despre Ann Granger, Misterul morţii din strada Jubilee (2004, traducere de Gabriel Stoian; Asking for Trouble, 1997);
* în 23 iunie, Monytza Stoica despre John Sandford, Legile crimei (2006, traducere de Bogdan Marchidanu; Rules Of Prey, 1989).

Întâmplându-se la începutul lui iunie, în ziua de cinci a lunii, pentru a fi exact, era cât pe-aci să uit un eveniment. Deoarece aşa poate fi considerată participarea scriitorului George Arion la Suspans în port, o seară în care patru autori europeni de policier au fost invitaţi să vorbească despre acest gen literar la bordul unei foste nave de luptă, acum lăsată la ancoră în cheiurile din Rotterdam. Ceilalţi trei sunt necunoscuţi nouă: Leif Davidsen, din Danemarca, Radka Denemarková, reprezentând Cehia, şi Edith Kneifl, din partea Austriei. Am găsit fotografii pe situl Ambasadei României la Haga.

Read Full Post »

«The New York Times» pe Dâmboviţa

Luna aceasta ar fi putut fi una bogată în ceea ce priveşte prezenţa policierului în presă. «România liberă» a publicat două articole: Fenomenul Stieg Larsson: geniu sau escrocherie? de Gabriela Lupu, în data de 18, şi Hackeriţa bisexuală care aduce succesul de Alexandra Jeles, în 21.

De unde reţinerea mea? E simplu. Şi consternant, deopotrivă.

Primul adaptează rezonabil, recunoscând sursa, o parte dintr-un articol mai întins, The Afterlife of Stieg Larsson, apărut sub semnătura lui Charles McGrath în «The New York Times», ediţia online din 23 mai.

Dar cel de-al doilea traduce pur şi simplu un alt articol din acelaşi «The New York Times» (ediţia online din 15 iunie), A Scandinavian Hit Sets Publishers Seeking More de Julie Bosman. Comentariile sunt de prisos. Rămâne doar compararea rece a textelor.

Camilla Lackberg has written seven blockbuster novels in her native Swedish but, until now, no one bothered to translate and publish any of them in the United States.
And she has a tattooed, secretive, bisexual computer hacker named Lisbeth Salander to thank for it.

Camilla Lackberg a scris şapte romane de succes în limba ei maternă, suedeza, dar până acum nimeni nu s-a deranjat să traducă şi să publice niciunul dintre ele în Statele Unite. Succesul de care scritoarea de bucură în prezent se datorează unei hackeriţe bisexuale cu multe tatuaje, Lisbeth Salander, personajul principal al cărţii Fata cu un dragon tatuat scrisă de Stieg Larsson.

Fata cu un dragon tatuat (The Girl with the Dragon Tattoo) este titlul englezesc pentru primul volum din seria Millennium, Bărbaţi care urăsc femeile. Alexandra Jeles pare a nu şti că romanele lui Larsson au apărut la Editura Trei şi s-au bucurat de succes, după cum notează chiar colega ei Gabriela Lupu în articolul menţionat. Să nu citească ziarul în care publică?

In March, a mystery by Mr. Mankell, who has been publishing books in Sweden since 1973, reached The New York Times hardcover best-seller list for the first time. The fall catalog for Minotaur Books, part of Macmillan, notes that Hypothermia, by the Icelandic author Arnaldur Indridason, will be marketed directly to fans of Mr. Larsson. Knopf recently signed Mr. Nesbo, a Norwegian novelist, to a three-book deal. In September, Pantheon plans to publish Between Summer’s Longing and Winter’s End by Leif G. W. Persson, another potential follow-up to Mr. Larsson.

În martie, un mister de Mankell, autor care publică romane în Suedia din 1973, a ajuns pentru prima dată pe lista best-seller-urilor de la New York Times. Editura Minotaur Books va lansa în toamnă cartea Hipotermia a autorului islandez Arnaldur Indridason care se adresează fanilor romanelor lui Larsson. În acelaşi timp, editura Knopf a semnat recent un contract pe trei cărţi cu Nesbo, un romancier norvegian. În septembrie, editura Pantheon plănuieşte să publice Între dor de vara şi sfârşit de iarnă de Leif GW Persson, un alt potenţial follow-up al trilogiei lui Larsson.

Acel «mister» al lui Mankell este, evident, un «roman poliţist». De obicei, există în fiecare şi un mister. Dar despre precaritatea traducerii s-au pronunţat deja online câţiva cititori. Aş mai adăuga «thrillere primejdioase», pentru thrillere care se citesc pe nerăsuflate, dintr-o suflare.

Am întrebat pe situl «României libere» cum se explică situaţia, dar comentariul meu nici n-a apărut, nereuşind să treacă de moderare.

Închei subiectul atrăgând atenţia asupra titlurilor de tabloid ale celor două texte româneşti.

Read Full Post »

Din iunie (1-20)

De câteva ori în fiecare lună, eu sper să fie săptămână de săptămână, voi aduna informaţiile privitoare la ceea ce se întâmplă în lumea romanului poliţist.

În primul rând, menţionarea noilor apariţii editoriale, a volumelor care vin să îmbogăţească bibliotecile amatorilor genului.

Mai apoi, semnalarea ecourilor pe care titlurile respective le au în diferite publicaţii (tipărite şi electronice) şi pe bloguri.

În fine, pomenirea altor evenimente, cum ar fi lansările.

Indiferent cât aş încerca să acopăr zona, sunt conştient că unele informaţii ar putea rămâne pe dinafară. Aşadar, va invit să colaboraţi, semnalându-mi cărţi, recenzii, articole, orice nu este amintit aici sau orice socotiţi că ar trebui amintit. Vă mulţumesc de pe acum!

Au apărut până acum în această lună:

Nemira, colecţia Suspans

Guillaume Prévost, Camera obscură (Le mystère de la chambre obscure, 2005), traducere de Mihaela Stan
Carl Hiaasen, Goală puşcă (Skinny Dip, 2004), traducere de Adriana Cerkez
W.E.B. Griffin, Ostaticul (The Hostage, 2006), traducere de Mircea Pricăjan

Leda, colecţia Mister

Barbara Cleverly, Ultimul trandafir din Caşmir (The Last Kashmiri Rose, 2001), traducere de Iulia Arsintescu
Mark Mills, Misterul grădinii toscane (The Savage garden, 2005), traducere de Viorica Boitor

Tritonic

George Arion, Spioni în arşiţă
Anders Roslund & Börge Hellström, Box 21 (Box 21, 2005), traducere de Viorica Morogan, colecţia Crime Scene

Spioni în arşiţă a fost publicat iniţial în 2003 la Editura Fundaţiei Premiile Flacăra.

Crime Scene, colecţia Crime Scene nr. 27

Carlo Lucarelli, Almost Blue (Almost Blue, 1997), traducere de George Arion jr., volum distribuit cu numărul din această lună al revistei Flacăra

Almost Blue a apărut şi în 1999, numărul trei în colecţia Pisica neagră a Editurii Allfa, traducător fiind Radu Gâdei.

Mai multe dintre titlurile Crime Scene vândute iniţial cu Flacăra au ajuns din nou în chioşcuri, însoţind de această dată publicaţia Rebus & sudoku, dar la mai puţin de jumătate de preţ – 4 lei.

Trei, colecţia Fiction Connection

Liza Marklund, Explozii în Stockholm (Sprängaren, 1998), traducere de Laurenţiu Dulman

All, colecţia Roman istoric

Steven Saylor, O crimă pe Via Appia (A Murder On The Appian Way, 1996), traducere de Teodor Fleşeru

Orice trecere în revistă a felului în care policierul, thrillerul, romanul de spionaj se reflectă în presă trebuie să înceapă cu menţionarea recenziilor pe care scriitorul George Arion le publică săptămânal în suplimentul de duminică al Jurnalului naţional. Arhiva ziarului înregistrează aproape 180 de cronici. Cea mai veche datează din 25 februarie 2006. Subiectul acesteia: Prietenie absolută (Absolute friends, 2003; RAO, 2005) de John le Carré. Iată rândurile de încheiere: «Ted şi Sasha sunt protagoniştii sacrificaţi ai unei înscenări abjecte, care o să vă pună pe gânduri şi o să vă alunge pentru multă vreme confortul interior. Ceea ce nu v-ar strica, din când în când.»

Întorcându-ne în prezent, dar nu până în iunie, ne oprim în 30 mai, deoarece în numărul din această zi găsim cu surprindere un comentariu chiar la Almost Blue, romanul lui Carlo Lucarelli amintit mai înainte. Concluzia: «La sfârşitul lecturii acestei cărţi pline de enigme şi orori, simţi nevoia imperioasă să-l asculţi din nou pe Chet Baker. Dar nici măcar o melodie atât de frumoasă precum este Almost Blue nu-ţi poate alunga neliniştile provocate de comportamentul aberant al unora dintre noi.»

În primele zile ale verii, 6 iunie, mai precis, este adus în discuţie romanul Un expert în crimă (RAO, 2009; An Expert in Murder, 2008). Cu acesta, Nicola Upson deschide o serie având ca personaj principal tot o autoare de romane poliţiste – Josephine Tey (pseudonimul, de fapt, al scoţiencei Elizabeth Mackintosh). «Iată o scriere strunită meticulos, fără să vizeze nici o clipă impactul comercial. Farmecul ei vetust îi cucereşte în primul rând pe rafinaţi.» – socoteşte George Arion.

O săptămână mai târziu, în 13 iunie, articolul începe în forţă: «Înspăimântător! La sfârşitul lecturii romanului Box 21 îţi vine să te ascunzi tremurând de frică într-un safe în care să nu te mai găsească nimeni. Anders Roslund & Börge Hellström au realizat o naraţiune care înfăţişează fiinţa umană în cele mai cumplite circumstanţe, ca în bolgiile Infernului dantesc.»

Numărul din 20 iunie al Jurnalului naţional acordă o atenţie mai mare decât de obicei policierului. Desigur, rubrica lui George Arion este prezentă, subiectul fiind titlul recent tradus al Lizei Marklund. Redau câteva rânduri: «Editura Trei, la care a apărut cartea, ne întreabă dacă am prins gustul romanului poliţist suedez. Răspunsul meu este afirmativ şi aştept cu interes o nouă apariţie din seria Annika Bengtzon. Sper să fie o scriere mai complexă, cu o miză şi mai puternică decât Explozii în Stockholm.»

Atenţia sporită pe care am amintit-o, însemnând peste o pagină şi jumătate de ziar, constă într-un interviu acordat chiar de Liza Marklund: «Romanele poliţiste scrise de femei se deosebesc de cele scrise de bărbaţi». Un dialog cu miez, purtat de Cristiana Stamatescu. Dintre cele amintite în discuţie, câteva idei întregesc imaginea despre autoare şi cartea ei. Bunăoară, conturarea protagonistei şi raportarea acesteia la realitate, dincolo de fruntariile naraţiunii. Sau interesul cu totul diferit al cititorilor faţă de abordarea jurnalistică şi cea ficţională a aceluiaşi subiect. În fine, simpatică amintirea cu păpuşa Annika, nume urmărind-o pe autoare prin timp, ajungând până la a semnifica faptul că scrie aceeaşi poveste.

O întrebare şi un răspuns:

Întotdeauna mi s-a părut că un roman poliţist seamănă cu un puzzle. Care au fost piesele cărţii dumneavoastră?
Aşa cum am spus: puterea. Acesta e firul conductor al romanelor mele – şi lumea! Violenţa (şi consecinţele ei, ceea ce numim răul) e doar un instrument pentru a ajunge la putere. «Dacă nu faci ce spun eu sau nu eşti de acord cu mine, te bat sau chiar te omor.»
Întotdeauna există o problematică în fundalul cărţilor mele, o temă, şi această temă este mereu aceeaşi în viaţa privată a Annikăi şi în intriga poliţistă. Altminteri, n-ar avea nici un sens să scriu despre viaţa de familie a eroinei mele.

La prezentarea recenziilor nu am trimis spre situl Jurnalului naţional, deoarece am de gând să le înşir pe toate cele disponibile online într-o pagină anume, botezată după numele autorului – «George Arion» –, pe care am creat-o deja şi se găseşte în partea de sus, pe rândul deschis de «Acasă». Sunt menţionate cronicile amintite înainte, urmând să la adaug şi pe celelalte.

La capitolul evenimente, sunt de notat două. Lansarea revistei online cu apariţie lunară Suspans.ro, editată de Nemira şi coordonată de Mircea Pricăjan. Din editorialul lui citez o frază care mi-a plăcut: «Suspansul învelit în formă literară este povestea plină de semnificaţii a unei realităţi care, de cele mai multe ori, n-are sens.»

Dintre rubrici, o remarc pe cea numită Pipa lui Arion. În numărul de faţă, o recenzie la Peter James, Pe urmele mortului (Nemira, 2009, traducere de Mircea Ştefancu; Dead Man’s Footsteps, 2008).

Altfel, materialele sunt deocamdată orientate cu predilecţie spre horror/fantasy.

Celălalt eveniment ar fi înfiinţarea unei asociaţii botezate Romanian Crime Writers Club, «prima din România care dorește să-i reunească pe cei cu o contribuție semnificativă la dezvoltarea literaturii polițiste din țara noastră», după cum precizează un comunicat semnat de preşedintele George Arion (se pare, omniprezent). Oana Stoica-Mujea a anunţat pe blogul ei că postul de vicepreşedinte îi aparţine.

Idee frumoasă, crearea unui asemenea club, dar mă întreb dacă n-ar fi mai potrivit un nume neaoş, de vreme ce îşi propune să contribuie «la formarea şi afirmarea unei valoroase școli românești de literatură polițistă, la impunerea ei peste hotare».

Cât despre acel WC din abrevierea RCWC, existentă în comunicat, spun că nu face onoare unor scriitori.

Read Full Post »