Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘2012’ Category

Am actualizat pagina cu apariţiile din acest an. Este o listă la zi, include toate volumele (cunoscute mie) de până în acest moment. Există astfel o bază pentru simpla informare, dar şi pentru felurite analize. Bunăoară, câte titluri sunt de autori români? Opt, care se împart între seria de autor în ediţie hardcover consacrată Rodicăi Ojog-Braşoveanu de către Editura Nemira şi colecţia Crime Scene (Tritonic/Flacăra). De fapt, Greşelile trecutului, recentul roman al Oanei Mujea, este singura carte inedită a unui autor român apărută în primele cinci luni. Probabil i se va adăuga un nou roman de George Arion, anunţat pentru Bookfest cu titlul Murder by Skype. Schimbat în Crime by Skype pentru fragmentul publicat de revista ‹Suspans› în această lună.

Traducerile sunt majoritatea din limbă engleză, cu o tuşă franţuzească. Nimic deosebit. Aceleaşi cuvinte s-ar potrivi şi aspectului vizual. Nicio copertă nu iese în evidenţă, nu sare în ochi. Lăsând la o parte ceea ce am evidenţiat deja, peisajul e tern. O excepţie ar fi Trandafirul negru al lui D.W. Buffa, de la RAO: simplitate a elementelor constituente, echilibru compoziţional.

Iată şi o relativă împărţire pe luni, relativă fiindcă editurile nu au date foarte clare pentru apariţii, iar informaţiile fragmentare de pe siturile lor constituie o obişnuinţă.

ianuarie
• Georges Simenon, Răbdarea lui Maigret, Polirom
• Manuel Vázquez Montalbán, Bărbatul vieţii mele, Art
• Luis de la Higuera, Autopsia Satanei, RAO
• David Baldacci, Un simplu geniu, RAO
• Paul Sussman, Oaza ascunsă, RAO
• Michael Cox, Sensul nopţii, RAO
• Rodica Ojog-Braşoveanu, Apel din necunoscut, Nemira
• Rodica Ojog-Braşoveanu, Omul de la capătul firului, Nemira
• Rodica Ojog-Braşoveanu, Stilet cu şampanie, Nemira

februarie
• Victor Eftimiu, Kimonoul înstelat, Crime Scene
• Mark Billingham, În întuneric, Litera
• Maurice Leblanc, Arsène Lupin contra lui Herlock Sholmes, Gramar

martie
• Rodica Ojog-Braşoveanu, Enigmă la mansardă, Nemira
• Bogdan Ficeac, Vremea hienelor, Crime Scene
• Georges Simenon, Pivniţele hotelului Majestic, Polirom
• Steve Jackson, Mentorul, RAO
• Rosamund Lupton, Sora, Litera
• Belinda Bauer, Câmpul cu iarbă neagră, Litera
• R.J. Ellory, O credinţă oarbă în îngeri, Leda
• A.J. Kazinski, Ultimul om bun, Trei
• Eric Van Lustbader, Moştenirea lui Bourne, Lider

aprilie
• Oana Mujea, Greşelile trecutului, Crime Scene
• Peter James, Ai să mori mâine, Nemira
• James Becker, Primul apostol, RAO
• Pierre Lemaitre, Alex, Trei

mai
• Teodor Parapiru, Medalionul, Crime Scene
• Mark Allen Smith, Inchizitorul, Trei
• Oliver Harris, Goana după bani, Trei
• D.W. Buffa, Trandafirul negru, RAO
• Philipp Vandenberg, Pergamentul uitat, RAO

Cam aşa se înfăţişează peisajul înainte de Bookfest.

Read Full Post »

Premiile Edgar 2012

Cel mai important premiu american se acordă din 1946 de către Mystery Writers of America, asociaţia autorilor americani de romane poliţiste. În 26 aprilie, cu ocazia banchetului anual, au fost anunţaţi căştigătorii din 2012 (pentru apariţii de anul trecut).

Roman
Un nume mai potrivit pentru această categorie ar fi roman în format hardcover, fiindcă doar volumele apărute astfel sunt luate în considerare.

Gone de Mo Hayder

Mo Hayder are două romane la RAO – Tokyo şi Omul-pasăre. În acesta din urmă apare pentru prima dată detectivul Jack Caffery, personaj principal şi în proaspăt premiatul Gone.

Celelalte patru nominalizări: The Ranger de Ace Atkins, The Devotion of Suspect X de Keigo Higashino, 1222 de Anne Holt şi Field Gray de Philip Kerr.
O surprinzătoare prezenţă a doi autori străini, japonezul Keigo Higashino şi norvegianca Anne Holt, faţă de un singur american, Ace Atkins. Philip Kerr este din Marea Britanie, la fel Mo Hayder. Precizarea este necesară fiindcă uneori britanicii le sunt străini americanilor.
De remarcat: trei dintre cei cinci autori ai categoriei sunt traduşi în româneşte.

Roman de debut scris de un autor american
Singura categorie exclusivistă, la toate celelalte putând concura şi străinii.

Bent Road de Lori Roy

Roman apărut în alt format decât hardcover
De anul viitor vor fi luate în considerare şi cărţile electronice, dar numai cele ale editorilor acceptaţi de asociaţie.

The Company Man
de Robert Jackson Bennett

Acest science fiction, fie el şi noir, a fost apreciat şi de mediul sf, la începutul lui aprilie fiind menţionat în mod special alături de câştigătorul premiului Philip K. Dick.

În ‹Galileo Online›, Tudor Ciocârlie scrie o recenzie excelentă (ca, de altfel, toate textele sale) la The Troupe, recenta carte a lui Bennett.

Critică literară, biografie

On Conan Doyle:
Or, the Whole Art of Storytelling

de Michael Dirda

Merită amintite şi celelalte nominalizări, cel puţin pentru a vedea că există subiecte generoase:
The Tattooed Girl: The Enigma of Stieg Larsson and the Secrets Behind the Most Compelling Thrillers of our Time de Dan Burstein, Arne de Keijzer & John-Henri Holmberg
Agatha Christie: Murder in the Making de John Curran
Detecting Women: Gender and the Hollywood Detective Film de Philippa Gates
Scripting Hitchcock: Psycho, The Birds and Marnie de Walter Raubicheck şi Walter Srebnick

Cartea semnată de John Curran duce mai departe munca sa de arheolog, oferindu-ne a doua parte din acele Agatha Christie’s Secret Notebooks (2009; Agatha Christie. Jurnalul secret, RAO, 2010, traducere de Adriana Bădescu).

Proză scurtă

Despărţirea între categorii este matematică, ajunge aici orice text sub 22.000 de cuvinte.

The Man Who Took His Hat Off to the Driver of the Train de Peter Turnbull,
‹Ellery Queen Mystery Magazine›, martie-aprilie

Între povestirile nominalizate se găseşte şi una aparţinându-i lui Neil Gaiman, The Case of Death and Honey, apărută în antologia A Study in Sherlock, editată de Laurie R. King şi Leslie L. Klinger.

Episod al unui serial TV

primul episod al serialului Homeland, regizat de Michael Cuesta, scenariu de Alex Gansa, Howard Gordon & Gideon Raff

Grand Master

Martha Grimes
fotografiată de Sara Reyes în 8 februarie 2011, într-o librărie Barnes & Noble, la lansarea romanului Fadeaway Girl.
Credit foto: FreshFiction.com

Din suita de imagini disponibilă la Flickr, aceasta mi-a stârnit imediat interesul, avea ceva neobişnuit. Am găsit sursa atracţiei în relaţia dintre figura scriitoarei şi personajele din pictura de pe perete. Acolo Henry James e din profil, dar George Eliot ne scrutează din fundal, susţinând parcă din trecut, cu greutatea istoriei literare de partea ei, alocuţiunea unei autoare de acum. Dar mai este şi felul în care Martha Grimes ţine mâna, gestul că tocmai plăsmuieşte ceva, acolo, în faţa auditoriului. Vorbele capătă formă fizică. Ce metaforă mai frumoasă pentru creaţie.

Nu ştiu să fi apărut în româneşte vreun titlu al acestei autoare.

Am lăsat deoparte mai multe categorii, le-am prezentat aici doar pe cele care mi s-au părut relevante. Lista completă la TheEdgars.com.

Read Full Post »

ianuarie 2012 [iii]

După vacanţa de sfârşit de an, o activitate blogheristică mai redusă. E drept, şi în decembrie am contabilizat un număr restrâns de însemnări. Dar să vedem ce s-a adunat în listele mele în acest ianuarie.

Surprinzător, începem prin a ne întoarce în vara trecută, când Igor s-a pus să citească trilogia Millennium.

Greșeală mare! N-am ieșit vreo săptămână din casă, mi-am dat banii de țigări pe cărți și am consumat tonnerul industrial de la imprimanta de la serviciu pentru a-mi urmări personajul favorit. Mă îndrăgostisem de Lisbeth.

Şi ne povesteşte mai departe cu alerteţe despre cum a trecut de la romane la filmele suedeze, ca să ajungă acum la versiunea lui David Fincher. Despre care zice că «pune accent exact pe punctele importante și le ilustrează fără menajamente». Am văzut şi eu filmul, e excelent, m-a câştigat de la generic, iar decorul e minunat (alura gothică a apartamentului ignobilului tutore, arhitectura epurată, priveliştile înnegurate de zăpadă).

Maria a văzut întâi filmul, abia apoi s-a apucat de carte, dar tot a avut emoţii. Înainte de a o situa «printre cele mai plăcute romane poliţiste citite de mine, vorba că o să te trezeşti în miezul nopţii ca să mai citeşti este adevărată», are câteva păreri demne de atenţie, dintre care o aleg spre ilustrare pe aceasta (diacriticele sunt de la mine):

…simplitatea, modul direct în care faptele sunt prezentate, aproape jurnalistic, naraţiunea fiind la pers. a III-a, realizează o imagine mai amplă decât ar fi fost la pers. I, făcându-mă să citesc în continuu, să parcurg două sute de pagini în câteva ore relativ uşor, entuziasmată până la final.

O săptămână mai apoi, Maria se opreşte la Agatha Christie, trecând în revistă succint o aventură a lui Poirot, Tragedie în trei acte. Concluzia: «Este o carte simplă.»

În cazurile de mai înainte, nu pot să nu observ că textele par a fi scrise pe fugă, lipsesc sau prisosesc litere, chiar cuvinte. O simplă relectură ar fi îndeajuns. Nu mai mult, fiindcă mă tem că le-ar face să piardă din spontaneitate, din naturaleţe, acesta fiind atuul lor.

Mircea Pricăjan ridică puţin cortina, dezvăluindu-ne cum s-a înfiripat o discuţie cu Dan Simmons şi cum s-a ajuns la interviul din numărul pe decembrie al revistei ‹Suspans›. Un moment fast, tocmai încheiase traducerea romanului Drood, de aşteptat la Nemira.

Am parcurs cu multă plăcere răspunsurile scriitorului american, interviul este unul exemplar, printre cele mai bune din revistă. Chestiunile generale, de panoramare, se împletesc armonios, înspre desfătarea cititorilor, cu subiecte mai puţin atinse. Un fragment incitant:

Înainte de orice – Wilkie reprezenta culmea naratorului nesigur, iar eu ador naratorii nesiguri şi mi-a făcut plăcere să-i folosesc în multe romane. Îi oferă cititorului o provocare suplimentară să intuiască ce anume este real din povestea naratorului, ce este ficţiune, ce este imaginat şi ce este o minciună sfruntată. Adevăratul Wilkie Collins avea multiplele avantaje ale naratorului nesigur:
a) fusese un nedezminţit dependent de droguri în deceniile cât l-a cunoscut pe Charles Dickens, Wilkie bând suficient laudanum (opiu şi alcool) pe zi cât să ucidă douăzeci de oameni vânjoşi,
b) fusese un mincinos de zile mari în viaţa reală, trăind cu o femeie în vreme ce avea o altă «soţie» secretă şi copii pe aceeaşi stradă, mai jos,
şi c) cel mai important, Wilkie Collins – ca scriitor – «era un Salieri pe lângă Mozart», adică un scriitor popular la vremea aceea (Piatra Lunii, romanul său foileton, se vindea mai bine decât Casa Umbrelor a lui Dickens, care apărea simultan într-o altă revistă) care ştia, precum Salieri însuşi, că el (Salieri/Wilkie Collins) era un scrib de cursă scurtă, în vreme ce prietenul său (Mozart/Dickens) era un geniu a cărui operă şi reputaţie aveau să dăinuiască secole la rând.

Un detaliu: deşi din nota introductivă reiese că Dan Simmons este cunoscut la noi «exclusiv prin intermediul romanelor sale space opera unice», el are totuşi şi un roman poliţist în româneşte, Supravieţuitorul din Buffalo (Hard as Nails, 2003), tradus de Mihai-Dan Pavelescu pentru Editura Lucman, la care a apărut în 2006. Este ultimul titlu dintr-o serie de trei avându-l ca protagonist pe Joe Kurtz.

Alt detaliu: naratorul nesigur, termen prezent în chiar fragmentul de mai înainte, traduce o sintagmă a lui Wayne C. Booth, unreliable narrator. Dar există un echivalent deja fixat în teoria literară de la noi, anume naratorul necreditabil. Este vorba de cineva căruia nu poţi să-i acorzi credit, nu-i poţi da crezare. După cum explică şi Simmons, în situaţia respectivă cititorul trebuie să discearnă între «ce este ficţiune, ce este imaginat şi ce este o minciună sfruntată».

Ca un fel de concluzie după aceste mărunte observaţii, nu ascund că am fost surprins să văd că niciunul dintre cei care s-au oprit la pagina cu interviul n-a remarcat detaliile semnalate.

Revenind la Drood, despre masivul op al lui Dan Simmons există deja opinii. Pe blogul său, tânărul scriitor A.R. Deleanu ne introduce cu iscusinţă în atmosfera romanescă, înlătură pe alocuri ceaţa, astfel încât se ivesc meandrele naraţiunii şi te trezeşti deodată ireversibil atras de vortexul victorian. Însemnarea este relativ recentă, dacă poate fi numit aşa octombrie trecut. Dar Flaviu Dobrescu a scris încă din noiembrie 2009, în ‹Nautilus›. Textul său este mai bogat în detalii, dar şi mai rezervat.

ianuarie 2012 [i]
ianuarie 2012 [ii]

Read Full Post »

ianuarie 2012 [ii]

Au apărut deja două cărţi în acest an. În primul rând, Poliromul mai face un pas înspre integrala aventurilor vestitului comisar al lui Georges Simenon, adăugând în raft Răbdarea lui Maigret (La patience de Maigret, 1965), versiunea fiind a semnatarului deja obişnuit – Nicolae Constantinescu (a cărui prolificitate poate fi urmărită şi pe situl său, pe care l-am descoperit recent). Existenţa acestei serii, care se apropie acum de al şaizecilea titlu, este în mod limpede un element de fundament pentru definirea unei zone a romanului poliţist la noi, pentru închegarea unei culturi a genului. Sigur, alături de ediţia Agatha Christie de la RAO, de cele patru tomuri Sherlock Holmes de la Adevărul (care au şi avantajul unui preţ pe măsura oricărui buzunar, deci şi o largă răspândire) şi de Raymond Chandler-ele de la Nemira. Ar mai fi de adăugat Dashiell Hammett în listă pentru o temelie solidă.

Mai apoi un alt volum, tot dintr-o serie de autor, dar care se mişcă greu de tot, în ritm de un titlu pe an, Bărbatul vieţii mele (El hombre de mi vida, 2000), de Manuel Vázquez Montalbán, având-o, ca până acum, pe Ileana Scipione la pupitrul de traducător. Dincolo de roman ca atare, dincolo de ceea ce oferă textul în sine, cărţile acestea din ograda Editurii Art îţi fură ochiul prin eleganţă. Designul primelor două coperte îi aparţine lui Ionuţ Broştianu; posibil şi aceasta nouă, încă nu am răsfoit volumul. Oricum, într-o atmosferă poluată de coperte anoste, unele de-a dreptul penibile (mă refer la policier şi compania, dar nici în rest situaţia nu-i mai brează), vădind lipsa de iniţiativă editorială, incompetenţa chiar, Montalbánurile sunt aer proaspăt, iar gestul celor de la Art de a încredinţa cuiva anume concepţia pare dintr-o altă lume.

ianuarie 2012 [i]
ianuarie 2012 [iii]

Read Full Post »

ianuarie 2012 [i]

O trecere în revistă a ceea ce s-a întâmplat în zona noastră de interes în aceste prime zile ale lui 2012 se cuvine să înceapă cu Dan C. Mihăilescu. În mod limpede un vizitator constant al policierului, cu un câştig indubitabil de imagine pentru acest gen, criticul se declară în primul număr al ‹Dilemei vechi› (5-11 ianuarie 2011, articolul Rătăcind printre titluri) un cititor fervent al unei cunoscute autoare din Hexagon:

În plus, am devenit un constant admirator al franţuzoaicei de la CNRS care semnează excelente romane «maigret-iene» sub pseudonimul Fred Vargas. Dacă i-aş fi citit Omul cu cercurile albastre cînd am fost astă-vară la Bruges, unde am dat la FNAC-ul din Piaţa centrală peste un raft cu vreo cinci, şase titluri în suită cu Tridentul lui Neptun, recent tradus la Editura Trei, le-aş fi umflat numaidecît pe toate.

(Aş vedea pe coperta uneia dintre viitoarele traduceri primele cuvinte din fragmentul citat.)

Parcă pentru a-şi demonstra spusele, Dan C. Mihăilescu prezintă, la o săptămână distanţă, Tridentul lui Neptun în emisiunea sa de la ProTV. Încheie astfel:

…cel mai frumos lucru (…) este prietenia extraordinară între cei trei detectivi, şi mai ales între Adamsberg şi această doamnă [Violette Retancourt] de 110 kilograme şi de 35 de ani, care este mucalită, de o fidelitate extraordinară.
Şi vezi că fără spiritul de echipă nicio anchetă, niciun impuls detectivistic nu au şanse de a reuşi.

Asta după ce afirmase despre romanele lui Fred Vargas că «sunt toate lucrate (…) cu un amestec foarte plăcut de ironie, de autopersiflare, un fel de lehamite».

Poposind în continuare în teritoriul presei scrise, este momentul de a trece la rubrica-reper hebdomadară a lui George Arion din ‹Jurnalul naţional›. Lista acestui an se deschide în 8 ianuarie cu islandezul Arnaldur Indridason şi noua lui apariţie în româneşte, Vocile, «un roman trist, despre poverile trecutului, despre singurătate şi neputinţă de comunicare». Articolul următor (14 ianuarie), despre un le Carré, Genul nostru de trădător, este elogios pe parcurs («maestrul incontestabil al romanului de spionaj contemporan», «o carte minunat scrisă de către un prozator de mare talent»), dar se încheie într-o notă reţinută:

Şi totuşi, prea marea siguranţă a scrisului la care a ajuns autorul i-a răpit din ingenuitatea pe care o avea odinioară, când aşternea cuvintele pe pagină parcă fermecat el însuşi de emoţia pe care reuşea s-o transmit? Ultimele romane ale lui John le Carré sunt mai mult demonstraţii de inteligenţă, în care doar uneori descoperim vibraţia din trilogia Pe urmele lui Karla sau Spionul care venea din frig.

În noiembrie trecut, lui George Arion i-a apărut în traducere englezească (la Profusion), având parte de o elegantă copertă, romanul său de debut, Atac în bibliotecă (1983). Există şi o reacţie din partea cititorilor, Maxine Clarke se opreşte asupra volumului pe blogul ei, Petrona, socotindu-l dintru început «enchanting». I-a plăcut istorisirea în sine, dar a apreciat în mod deosebit prefaţa lui Mike Phillips, care i-a oferit ocazia să înţeleagă şi contextul social în care a fost scris şi editat romanul.

Editura britanică Profusion şi-a propus să introducă autori români de policieruri pe piaţa de limbă engleză, oferindu-le o audienţă mondială. Despre lăudabila iniţiativă s-a vorbit. În seria coordonată de Mike Phillips a mai apărut Kill the General (Ucideţi generalul, 2011), de Bogdan Hrib, şi stă să iasă de sub tipar Anatomical Clues (Indicii anatomice, 2009), de Oana Stoica-Mujea. Aici voiam să ajung, fiindcă un trailer al ei a fost lansat zilele trecute şi poate fi urmărit pe YouTube. Din locul respectiv există legături către o mulţime de alte filmuleţe. Îmi aduc aminte ce plăcut surprins am fost în ianuarie trecut, când am văzut trailerul pe care l-a făcut pentru Sărutul morţii, romanul scris împreună cu Andra Pavel. Am socotit că este un eveniment, dar mi s-a părut că n-a avut un ecou pe măsură. Treceţi din nou pe la YouTube şi (re)vedeţi-l.

ianuarie 2012 [ii]
ianuarie 2012 [iii]

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: