La zi…

Hotărât lucru, Moriarty nu se lasă cu una cu două. După ce a scăpat ca prin minune din cascada Reichenbach, în care Sherlock Holmes l-a prăvălit cu o lovitură de bartitsu, şi-a reluat maşinaţiunile.

Pe el îl bănuiesc a fi în spatele evenimentelor care au dus la o întârziere de jumătate de an între prima însemnare de pe acest blog şi aceasta. Nu găsesc o altă explicaţie.

Voi căuta să acopăr bibliografic perioada scursă, încercând să finalizez şi câteva articole, rămase la stadiul de eboşă în urma încleştării nevăzute cu Napoleonul crimei.

Între timp, să pornim la drum amintind câteva momente publicistice ale primei săptămâni din iunie.

De fapt, totul a început în dimineaţa zilei de 31 mai, când armata israeliană a atacat un convoi de şase nave care se îndrepta cu ajutoare spre Fâşia Gaza. Ceea ce a urmat se cunoaşte: nouă morţi şi o imagine usturătoare pentru Israel. Pe unul dintre vase, cargoul Sofia, se afla celebrul scriitor suedez Henning Mankell. Oripilat de cele petrecute, el a reacţionat vehement, de la declaraţii de presă imediat ce a ajuns în Europa, eliberat din detenţie, până la publicarea unui jurnal al întâmplărilor în mai multe ziare. L-am întâlnit în ‹The Guardian› (sâmbătă, 5 iunie), ‹Libération› (5 iunie), ‹La repubblica› (6 iunie). ‹El país› l-a găzduit în suplimentul ‹Domingo›, oferindu-i autorului coperta, după cum se vede.

Am selectat câteva pasaje din însemnări. Pentru fluenţă, n-am mai semnalat locul fragmentelor care lipsesc. «E.» este soţia scriitorului, Eva.

marţi, 25 mai, Nisa
Dimineaţa la cinci sunt în stradă şi aştept taxiul care să mă ducă la aeroport. Prima dată după multă vreme, E. şi cu mine ne-am luat câteva zile de vacanţă împreună. Iniţial, credeam că vom avea două săptămâni la dispoziţie. Dar s-au redus la cinci zile. Operaţiunea Ship to Gaza pare în sfârşit să înceapă şi, după cum am stabilit, plec spre Cipru să mă alătur ei.

miercuri, 26 mai, Nicosia
E mai cald decât la Nisa. Cei care trebuie să ajungă pe vapoare – ancorate undeva în largul coastelor cipriote – se strâng la Hotelul Centrum. Parcă suntem într-un roman de Graham Greene: personaje ciudate, adunate într-un colţ pierdut de lume să pornească împreună într-o călătorie.

joi, 27 mai, Nicosia
Aşteptăm răbdători. Căldura e sufocantă.

vineri, 28 mai, Nicosia
Dar simpaticul deputat K. şi doctoriţa S., tovarăşii mei suedezi în acest voiaj, contribuie la păstrarea bunei mele dispoziţii.

sâmbătă, 29 mai, Nicosia
Cu puţin înainte de ora cinci după-masa, autorităţile portuare ne permit în sfârşit îmbarcarea pe un vas numit Challenge, care ne va duce cu viteza de cincisprezece noduri la locul de întâlnire, unde vom urca în cargoul Sofia.

duminică, 30 mai, în larg, la sud-est de Cipru
ora 13
Pe o scară de frânghie, ajungem tustrei pe puntea Sofiei, o navă şubredă, roasă de rugină şi condusă de un echipaj plăcut. Număr cam douăzeci şi cinci de persoane la bord.
ora 16
Convoiul s-a reunit. Prorele se îndreaptă spre Gaza.
ora 18
Nimeni nu ştie ce vor face israelienii. Ne sunt cunoscute doar declaraţiile lor ameninţătoare, în care susţineau că vor abate vasele din drum folosindu-se de toate mijloacele de care dispun. Dar ce să însemne asta? Torpile? Remorcare forţată? Soldaţi coborâţi din elicoptere? Nu ştim
Urmează cina. Bucătarul e un egiptean zdravăn, care şchioapătă. Însă găteşte minunat.

luni, 31 mai
ora 4.30
De-abia apuc să adorm, când sunt trezit. Mergând pe punte, văd că nava cea mare, feribotul, e luminată de proiectoare puternice. Brusc, aud focuri de armă. Înţeleg că Israelul a ales înfruntarea violentă. În apele internaţionale.
Fix o oră se scurge până să se apropie rapid de noi bărci pneumatice negre cu soldaţi mascaţi. Urcă la bord. Noi ne adunăm sus, pe puntea de comandă. Soldaţii sunt impacientaţi şi vor să coborâm. Un bărbat se mişcă prea încet şi se trezeşte electrocutat în braţ de un pistol cu şocuri. Cade. Un altul, lent şi el, e împuşcat cu un glonţ de cauciuc. Îmi trece prin minte că toate acestea se întâmplă lângă mine. Este ceva cât se poate de adevărat. Oameni care n-au făcut nimic sunt mânaţi ca animalele şi pedepsiţi pentru încetineală.
Suntem strânşi pe punte, unde şedem unsprezece ore, până ajungem în Israel. Din când în când ne filmează, deşi n-au niciun drept. Când vreau să notez câteva fraze, un soldat se apropie imediat şi mă întreabă ce scriu. E singurul moment când mă enervez. Îi răspund că nu-l priveşte. Îi văd doar ochii. Nu ştiu ce gândeşte. Dar se întoarce şi pleacă.
Unsprezece ore de nemişcare, îngrămădiţi în arşiţă, seamănă a tortură. Ca să mergi la baie, trebuie să ceri voie.
Este o umilire fără seamăn.

ora 18
Acostăm undeva în Israel. Nu ştiu unde anume. Coborâm pe ţărm. Suntem obligaţi să fugim pe stăzi, între şiruri de soldaţi, în vreme ce televiziunea militară ne filmează. Asta – în special asta – nu le-o voi ierta niciodată. În clipa aceea, pentru mine nu sunt decât nişte porci ticăloşi.
Ne despart. Nu mai avem voie să vorbim între noi. Deodată, un individ de la ministerul israelian de externe apare lângă mine. Îmi dau seama că se află acolo să fie sigur că nu sunt brutalizat. Ca scriitor, sunt destul de cunoscut în Israel. Am fost tradus în ebraică. Mă întreabă dacă am nevoie de ceva.
– Da, să fiu eliberat, şi toţi ceilalţi la fel.
Nu răspunde. Îi cer să plece. Se dă îndărăt câţiva paşi şi rămâne locului.
Sigur că nu încuviinţez nimic. Aflu că voi fi expulzat. Cel care mă anunţă adaugă că-i plac romanele mele. Îmi trece prin minte să interzic de acum înainte traducerea cărţilor mele în ebraică. Încă nu m-am hotărât.

marţi, 1 iunie, după-masa
Deputatul şi cu mine suntem anunţaţi deodată că vom fi conduşi la un avion al companiei Lufthansa. Ne deportează. Refuzăm să ne urnim până ce nu aflăm ce s-a întâmplat cu femeia care ne-a însoţit, doctoriţa S. Plecăm după ce ni se spune că e în drum spre avion.
Seara târziu ajungem în Suedia. Discut cu ziariştii. Apoi rămân un moment în noapte, în faţa casei noastre. E. este zgârcită la vorbă.

miercuri, 2 iunie
Ascult mierla. Un cântec pentru cei care au murit.

Online:
The Guardian >> Flotilla raid diary: «A man is shot. I am seeing it happen»
Libération >> Henning Mankell: récit de l’écrivain embarqué
La repubblica >> Diario di bordo verso Gaza
El país / Domingo >> Diario de un viaje al horror

Henning Mankell are un singur roman tradus în limba română, Ucigaşi fără chip (Mördare utan ansikte, 1991), de Dan Shafran şi Viorica Morogan, la Editura Vremea, în 2006.

Read Full Post »