Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Peter James’ Category

Un raliu cu Peter James

Peter James, fotografiat de Giuseppe Nicoloro, într-o librărie din Milano, în 26 septembrie 2007, la lansarea traducerii italiene, In rete, a romanului său Looking Good Dead (2006).

Istorisire pe post de introducere.
Căutând fotografii pentru ilustrarea acestei însemnări, am observat că în foarte multe Peter James apare cu o pereche de cătuşe în miniatură la rever. Intrigat, am dorit să aflu ce reprezintă insigna. Să fie însemnul vreunei asociaţii? Evident, cu iz ezoteric. Să arate că purtătorului i s-a decernat vreun premiu anume? În fine, să aibă un înţeles obscur, apărat de negura întinderilor din Sussex?

Nat Grant, o autoare de thrillere debutantă din Canada, l-a chestionat fără ocol. Ei bine, impulsivitatea i-a fost răsplătită. «Ce mai poveste!» exclamă ea. A aflat că romanele lui Peter James au mare succes în Germania, sunt bestselleruri în toată legea. La încheierea unei întâlniri cu cititorii, poliţia muncheneză pur şi simplu l-a săltat, înscenându-i o arestare, după care l-a plimbat cu sirenele zguduind străzile. Cătuşelele au fost un cadou din partea ofiţerilor.
Altcineva afirmă că insigna ar fi primit-o atunci când i-a consultat pe poliţiştii nemţi pentru scrierea romanului Not Dead Enough.
Iar pe blogul lui, un cititor crede că este vorba de un premiu din partea editorului din Germania.

Nelămurit în urma muncii detectivistice duse, m-am adresat direct lui Peter James, care mi-a răspuns imediat cu o afabilitate neaşteptată.

Am o legătură minunată cu poliţia din Munchen, şi de fiecare dată când ajung în oraş ei vin la hotel şi, cunoscându-mi pasiunea pentru maşini, mă iau într-un tur. Cel mai recent, mi-au oferit o lecţie de condus defensiv în BMW-ul blindat al prim-ministrului, instructor fiindu-mi însuşi garda de corp a acestuia.

Cătuşele mi le-au dăruit în urmă cu câţiva ani în semn de prietenie şi, după cum s-au exprimat în glumă, «fiindcă am arestat infractori mărunţi».
Au ajuns să fie populare, iar acum le primesc unii dintre participanţii la Krimifestival, un eveniment anual consacrat romanului poliţist.

De aici a pornit totul.
Există o rubrică în paginile cotidianul britanic ‹The Guardian›, My Media se numeşte, în care invitaţi cu profesiuni variate povestesc despre obişnuinţele lor referitoare la consumul de informaţie şi divertisment. Ziarele, revistele şi cărţile, radioul, televiziunea şi cinemaul, internetul, muzica şi chiar publicitatea sunt subiectele atinse.

La începtul lunii trecute, în cinci iulie, mai precis, a fost chestionat cu privire la habitudinile lui scriitorul de romane poliţiste Peter James. Să vedem:

Ziare. Citesc întâi necrologurile. Când mi se întâmplă să am o părere proastă despre oameni, vieţile uneori deosebite, alteori simple înfăţişate aici îmi redau mereu buna dispoziţie. Apoi trec la rubrica de infracţiuni, urmată de cronica restaurantelor şi recenziile la vinuri. Nu mă interesează secţiunea de sport, cu excepţia articolelor despre cursele de maşini.

Dependent de informaţii, autorul citeşte gazete naţionale şi locale, acestea din urmă «ca să fie la curent cu criminalitatea din Brighton», oraş în care anchetează detectivul Roy Grace, personajul romanelor sale.

Urmăreşte ‹Private Eye›, prima publicaţie care l-a plătit, zece şilingi în 1966, dar şi ‹New Scientist›, ‹Motor Sport› şi alte reviste specializate în cursele de maşini. Pasionat, pilotează el însuşi când are ocazia; de fapt, nu mai departe de iunie trecut.

Internet. Călătoresc frecvent în străinătate să-mi promovez cărţile şi pentru documentare, iar internetul îmi este neapărat necesar ca să am acces la informaţiile din Marea Britanie în locuri ca America, unde în general nu s-a auzit de Anglia. După micul dejun, acum pot citi în camera mea de hotel ‹The Guardian›, ‹The Times› şi ‹The Argus› pe iPad. Odată la câteva ore, caut de-a lungul zilei ultimele ştiri pe Sky News sau pe iPhone.

Începe ziua cu BBC Radio 4, oriunde ar fi în lume. Mulţumită transmisiei online. Mai mult, are şi o aplicaţie pe iPhone. Când e în Sussex, ascultă tot BBC, o staţie care acoperă acea zonă. «Posturile locale inteligente te fac să simţi respiraţia ţinutului.»

La televizor nu urmăreşte meciurile de fotbal, nefiind un pasionat al acestui sport. Emisiunile lui favorite sunt Antiques Roadshow, Mastermind, Crimewatch şi Top Gear. I-ar plăcea să fie invitatul acesteia din urmă, să ajungă, adică, «Star in a Reasonably Priced Car», având implicit şansa de a pilota pe pista specială de încercări.

Cinema. Fiind membru cu drept de vot al Bafta, trebuie să vizionez multe producţii noi în fiecare an. Cea mai plăcută surpriză din ultima vreme a fost Anthony Hopkins în încântătorul Cel mai rapid motor din lume (The World’s Fastest Indian, 2005). Un film care nu-mi place în niciun chip e Bugsy Malone. Continuu să cred că nu există unul mai ridicol. Copilaşi îmbrăcaţi în gangsteri şi ţiitoarele lor. Cui se adresează? Pedofililor?

Muzica îl însoţeşte în timp ce scrie. Ascultă Marla Glen, Laura Marling, Jason Mraz, Dr. Hook. «Nu mi-a plăcut niciodată Sinatra», zice.

Consideră insultătoare orice publicitate în care apar copii vorbind ca nişte adulţi. «Clipul meu publicitar favorit este cu un Volkswagen aflat în garajul unui plug de zăpadă în Canada, iar din off se aude o voce: Te-ai întrebat vreodată cum ajunge şoferul unui plug de zăpadă la lucru?»

Am fost curios să văd despre ce este vorba, aşa că am apelat la Google, în speranţa că poate voi da de ceva. Şi am găsit filmuleţul cu pricina! Să nu-mi vină a crede ochilor, maşina nu era alta decât «Broscuţa» noastră. «Beetle» (cărăbuş) pentru anglo-americani. Am descoperit şi câteva machete de print minunate. Se pare că relaţia Volkswagen-zăpadă a fost intens folosită la un moment dat. De fapt, ce situaţie mai potrivită pentru a arăta cum înfruntă automobilul vitregiile naturii?

În primul rând, spotul.
E considerat unul dintre cele mai de succes din toate timpurile. Un exemplu peren. A fost regizat de Howard Zieff în 1963 pentru agenţia Doyle Dane Bernbach (actuala DDB). Se numeşte chiar Plugul de zăpadă (Snow Plow). Iată-l!

Printurile, acum.
Surpinzător, într-unul din 1980 am regăsit întrebarea din clip. Doar că în epocă nu mai era vorba de Broscuţă, ci de un demn urmaş – Golful, «Rabbit» (iepure) în SUA.

Surprinzător, motivul plugului de zăpadă pare nepieritor, dovadă că reapare în 2007 ca termen de comparaţie pentru modelul R32 al Golfului. Realizarea rămâne în aceeaşi curte DDB, dar la biroul din Düsseldorf, Germania.

Celelalte machete de print sunt cu neaua în fundal şi datează din 1960, 1965 (revista ‹Look›, numărul din 26 ianuarie), 1967, 1969.
N-am dat numai peste imagini, ci şi peste poveştile unora. Astfel, am aflat cu uimire că Volkswagenul de mai jos pe a cărui plăcuţă de înmatriculare scrie «Antarctica 1» chiar a circulat pe continentul îngheţat. În 1963 a fost pus la dispoziţia oamenilor de ştiinţă de la staţia australiană Mawson, ajutând la transportul persoanelor şi echipamentelor. De culoare vişinie, în constrat izbitor cu peisajul, cercetătorii l-au botezat «Red Terror».

În căutările mele am descoperit că Volkswagenul s-a întâlnit cu romanul poliţist mai îndeaproape decât aş fi crezut. Astfel, însuşi Sherlock Holmes este invocat într-o campanie de presă belgiană din 1961, întrupându-se într-un tinerel cam prea zâmbăreţ, până la a părea olecuţă cretinel.

Am reuşit să depistez şi să ofer mai departe informaţiile referitoare la Broscuţă datorită unor pasionaţi veritabili: Old Ads, chuukyuu, Il Maggiolino, Roy’s VW Ad Archive.
Thanks a lot!

Că lui Peter James i-a rămas în minte clipul publicitar nu este deloc de mirare, deşi n-a fost proprietarul vreunei Beetle. Dar a condus un Citroën 2CV, mai mult, era nelipsit de la cursele destinate acestui model, nu la fel de vestit ca măruntul Volkswagen, dar faimos şi el.
Din nefericire, în urmă cu un an, pe când participa la un raliu, a fost implicat cu Citroënul într-un accident. Pe blogul personal spune chiar el toată povestea. Există şi un filmuleţ cu ciocnirea. Sorţii au fost de partea lui şi a ieşit nevătămat.

Pasiunea l-a urmărit până şi în România, în martie 2008, când gazda, Editura Nemira, l-a întâmpinat cu ditamai limuzina Hummer.
Intâmplarea şi-a găsit loc şi în tabloidul ‹Cancan› (15 martie, un articol semnat de Una-Maria Voicu). Se pare că n-a fost uitată uşor, scriitorul fiind amintit un an mai apoi (30 martie), când cineva de la ‹Caţavencu› s-a dus să caşte gura la mastodont.

Peter James şi partenera lui de viaţă, însoţiţi de Simona Kessler.
Foto: copyright Nemira.

Presa a profitat de prezenţa autorului în ţară, cu siguranţă şi Nemira a ştiut să le trezească ziariştilor interesul, rezultând mai multe interviuri.
Peter James, Mr. Murder, realizat de Sebastian S. Eduard în ‹Jurnalul naţional›, 18 martie;
«Următoarea mea carte va fi şi despre România», Cristiana Vişan în ‹Cotidianul›, 18 martie;
Un «Englishman» la Bucureşti – Peter James, Ines Hristea în ‹Formula AS›, nr. 813, 1-7 aprilie;
Scris cu premeditare, Alina Băisan în ‹Elle›.
În continuarea acestei liste se cuvine a fi plasat şi interviul recent apărut, din numărul 2 (iulie) al revistei Suspans.ro: Graeme Shackleford în dialog cu Peter James (A Conversation with Peter James, 4 martie 2010, traducere de Mircea Pricăjan).

La poalele castelului Peleş.
Foto: copyright Nemira.

Există şi câteva recenzii disponibile online.
Două aparţinându-i lui George Arion:
Final amanat – Viu sau mort, în ‹Jurnalul naţional›, 11 noiembrie 2006;
Bomba din final (la romanul Pe urmele mortului), în Suspans.ro, nr. 1, iunie 2010.
Şi două apărute la Nemirabooks:
Peter James – Viu sau mort, de Silvia Chindea, 17 iulie 2007;
Peter James – Viu sau mort, de Geo Galetaru, 9 septembrie 2009.

Câteva rânduri din 2006, în care autorul nostru de romane poliţiste şi thrillere îl caracterizează pe tovarăşul său din Albion:

Peter James scrie convingator, are o mare abilitate de a combina evenimente insolite şi răbdarea de a oferi cititorilor explicaţii plauzibile pentru ele. Pe parcursul lecturii, în mai multe rânduri, te aştepti sa afli deznodământul, dar de fiecare dată te înşeli, a fost doar o capcană, finalul este amânat, ceea ce sporeşte şi mai mult tensiunea acţiunii.

La castelul Bran.
Foto: copyright Nemira.

Traducerile româneşti ale romanelor lui Peter James apar la Editura Nemira. Au fost publicate până acum primele patru volume din seria avându-l ca protagonist pe detectivul Roy Grace.
Viu sau mort (Dead Simple, 2005), traducere de Cristina Iordache, 2006;
Să mori frumos! (Looking Good Dead, 2006), traducere de Cristina Iordache, 2006;
Aproape mort (Not Dead Enough, 2007), traducere de Cristina Iordache, 2007;
Pe urmele mortului (Dead Man’s Footsteps, 2008), traducere de Mircea Ştefancu, 2009.
Ce de-a şasea aventură a lui Roy Grace, Dead Like You, a fost lansată în librării în 27 mai anul acesta.

O curiozitate. Readers’s Digest (editura, nu revista) are o Colecţie de romane, o serie care adună între aceleaşi coperte nu mai puţin de patru romane. Este vorba de cărţi deja apărute la alte case. În volumul al doilea se găseşte şi Peter James cu Viu sau mort.

La librăria Cărtureşti de pe Arthur Verona, luni, 17 martie.
Foto: copyright Nemira.

Pe lângă faptul de a-l fi adus pe Peter James în România, Nemira a mai marcat un punct printr-o ofertă specială. Oricine cumpăra cele trei volume ale autorului, atâtea apăruseră la acea dată, îl primea pe primul, Viu sau mort, cu autograf. Am profitat şi eu atunci. O idee excelentă, care le oferă satisfacţie şi celor care nu au putut ajunge la întâlnirea cu scriitorul.

Pentru fotografiile realizate în timpul vizitei, mulţumirile mele Editurii Nemira, lui Vlad Puescu, în mod special, care a avut răbdarea de a le căuta şi amabilitatea de a mi le trimite.

Anunțuri

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: